O localitate din județul Giurgiu a fost închisă astăzi de autorități, iar toți oamenii au fost băgați în carantină! S-au luat aceste măsuri după ce s-au înregistrat aproape 50 de cazuri de infecție cu noul coronavirus, iar specialiștii se tem că numărul celor depistați pozitiv cu maladia rară din China ar putea fi mai mare.
Începând de astăzi, satul Cartojani, situat în comuna Roata de Jos din județul Giurgiu a intrat în carantină, pentru că a apărut o focar de COVID-19. “Explozia” de infectări s-a produs după ce mai multe persoane au participat la un eveniment privat pe litoral, unde nu s-a ținut cont de distanțarea socială și nu s-a purtat mască și, astfel, aceștia au contactat virusul SARS-CoV-2.
În cursul acestei zile, alți 60 de contacți ai persoanelor infectate vor face teste pentru virusul mortal din China, relatează realitateadegiurgiu.net. Autoritățile au anunțat că vor limita la maximum deplasările cetățenilor și vor monitoriza strict zona cu ajutorul jandarmilor și polițiștilor.
Nu rata: Dan Petrescu, depistat pozitiv cu COVID-19! 10 cazuri de coronavirus la CFR Cluj
Potrivit celor mai noi informații, în țara noastră bilanțul celor care au contractat noul coronavirus a ajuns la 39.133 de oameni, iar alți 2.074 și-au pierdut viața. Dintre cei care s-au îmbolnăvit, 24.454 au fost declarați vindecați.
– 21 iulie: 994 cazuri noi
– 20 iulie: 681 cazuri noi
– 19 iulie: 767 cazuri noi
– 18 iulie: 889 cazuri noi
– 17 iulie: 799 cazuri noi
– 16 iulie: 777 cazuri noi
– 15 iulie: 441 cazuri noi
În București şi în alte zece judeţe se manifestă cele mai numeroase infectări cu noul coronavirus, astfel că ele ar putea fi primele vizate de eventuale măsuri mai drastice prevăzute de Legea carantinei şi a izolării care a intrat ieri în vigoare.
Descoperă și: Noi studii despre coronavirus. Boala provoacă infertilitate în rândul bărbaților
Conform datelor oficiale, în Capitală sunt cele mai multe infectări cu SARS-CoV-2, mai exact 4.467. Judeţele “roşii” din ţară, acolo unde se manifestă cele mai multe cazuri confirmate de infectare cu noul coronavirus, sunt: Suceava (4.268), Braşov (2.381), Argeş (2.079), Galaţi (1.626), Vrancea (1.378), Dâmboviţa (1.194), Iaşi (1.139), Prahova (1.126), Botoşani (1.104), Neamţ (1.059).